Cãdere în poezie

inima albastra

Mă străduiam să cad. Nu se putea.

Peste tot poezia îmi întindea

plasa ei sclipitoare.

Încercam să mă zdrobesc.

Nu reuşeam nicicum.

Piciorul nu nimerea pe pietre,

ci pe fructe pline de sucuri antice,

adânci. Pretutindeni palmieri visători,

încărcaţi de nuci grele,

care deschid ochii şi consimt deodată

să-şi dea viaţa-n cuvânt. Şi poetul,

copilul comic, neîndemânatic, nestăpânit,

alunecând mereu în bălţi

transformate pe dată în aur.

Simona Grazia Dima

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: