Tribut

 

“Imaginati-va ce greutati ii creeaza ei  lui Dumnezeu. Poate ca acest caz al lor e cel mai insolubil din intreaga creatie. Necredinciosii, prin prin negarea lor il afirma pe Dumnezeu, cei ce se indoiesc, il evoca prin tenacitatea lor, cei simpli, cu supunerea lor, ajung in final la El, dar niciunul dintre ei nu-l descrie, ca alde Lepitre, sub forma unui monstru antropomorf. De mult nutresc credinta ca cei sceptici vor vedea mai curand imparatia lui Dumnezeu decat acesti vanzatori guralivi care aduna lumea in jurul lor, in speranta unor dividende grase.”

Maria Szepes – “Leul Rosu”

mă iubeşte, nu mă iubeşte – un joc al zeilor

 

Trăit-am ani o sută sub dulcea-ţi bunătate
Şi-aş mai trăi o sută făcând numai păcate.
Ca să măsor la urmă, din două ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplită sau blânda-ţi îndurare.

Omar Khayyam

mă iubeşte, nu mă iubeşte – un joc al zeilor

…te aşteaptă!

Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?

Si…

cred ca aici ne impotmolim cu totii.

„cred doar in mine”… Ok! Succes tuturor acestora.

Eu nu cred doar in mine… si-mi asum responsabilitatea.

 

„primul şi cel dintâi dintre muritori” a fost Sfântul Ioan Botezătorul

La început

A fost cuvântul.

Totodată, el era

Şi purtătorul său

De cuvânt.

“Intelegea orice, parca era o salcie care se lasa vantului.”

“Sunt atatia oameni care gandesc si viseaza, si n-ajung totusi niciodata la Dumnezeu sau ideea lui. O tristete care nu inchide in sine necesitatea mangaierii nu va realiza experienta religioasa niciodata.”

Diferente

Un om a traversat muntii si marile pentru a se convinge personal de autenticitatea faimosului Maestru.
– Ce miracole a fãcut Maestrul tau? l-a intrebat el, pe un discipol.
Ei bine, exista miracole si miracole. In tara din care vii tu, oamenii considera un miracol cand Dumnezeu implineste vointa cuiva. In tara noastra, se considera un miracol atunci cand cineva implineste vointa lui Dumnezeu.

http://rokssana.wordpress.com/2011/08/05/increderea/

A little girl and her father were crossing a bridge.
The father was kind of scared so he asked his little daughter:
“Sweetheart, please hold my hand so that you don’t fall into the river.” The little girl said:
“No, Dad. You hold my hand.”
“What’s the difference?” Asked the puzzled father.

“There’s a big difference,” replied the little girl.
“If I hold your hand and something happens to me, chances are that I may let your hand go. But if you hold my hand, I know for sure that no matter what happens, you will never let my hand go.”