Ce este un prost?

„Exista adevaruri care raman pentru totdeauna invaluite in mister in fata celor slabi si a celor prosti. Nu e niciun pericol sa le dezvaluim, oricum nu le vor intelege niciodata.

Ce este un prost? Un prost este ceva inferior din punct de vedere intelectual unui animal: vrea sa ajunga undeva inainte de a invata sa mearga si daca a ajuns la ceva, se crede stapan peste toate. Prostul este un matematician care dispretuieste poezia, un poet care protesteaza impotriva matematicilor, un pictor care spune ca teologia si kabala sunt niste ineptii pentru ca nu intelege nimic nici din kabala, nici din teologie, ignorantul care neaga stiinta fara sa-si dea osteneala s-o studieze, cel care vorbeste fara sa stie si care afirma fara a cereceta. Prostii sunt cei care ucid geniile. Galilei a fost condamnat, nu de Biserica, ci de prostii care, din nefericire, apartineau Bisericii. Prostia este fiara ce are calmul inocentei: asasineaza fara remuscari. Prostul este ursul din fabula lui La Fontaine: zdrobeste capul prietenului sau cu o piatra pentru a vana o musca; dar in fata catastrofei nu incerca sa-i explici ca nu a avut dreptate. Prostia este inexorabila si infailibila ca infernul si fatalitatea pentru ca e intotdeauna dirijata de magnetismul raului.

Animalul nu este prost atat timp cat actioneaza direct si firesc ca animal. Omul invata prostia de la caini si de la magarii savanti. Prostul este animalul care dispretuieste instinctual, pozand in inteligent.

Progresul exista pentru un animal; el poate fi domesticit, imblanzit, dresat; dar nu exista pentru prost. Acesta crede ca el nu mai are nimic de invatat si vrea sa-i conduca si sa-i indrepte pe ceilalti; cu el nu ajungi niciodata la nici o intelegere. Iti rade in nas spunandu-ti ca ceea ce nu intelege el este absolut de neinteles. Eu de ce nu inteleg, te va intreba el, cu un admirabil aplomb? Si nu vei avea ce sa-i raspunzi. A-i spune ca e un prost, n-ar fi decat o insulta. Toata lumea isi poate da seama, numai el nu va putea niciodata.

Iata deci un formidabil arcan inaccesibil majoritatii oamenilor. Iata un secret pe care nu-l vor ghici niciodata si care va fi inutil sa-l dezvaluiti: secretul propriei lor prostii.

Socrate bea matraguna, Aristides e proscris, Iisus e crucificat, Aristofan rade de Socrate si-i face pe prostii din Atena sa rada, un taran se plictiseste sa auda ca i se da lui Aristides numele de cel drept, iar Renan scrie viata lui Iisus spre marea placere a prostilor. Din pricina unui numar infinit de prosti politica va fi intotdeauna disimulare si minciuna; Machiavelli a indraznit sa o spuna si a fost lovit de un oprobriu foarte legitim, caci prefacandu-se ca da lectii printilor, el ii trada pe toti si-i denunta suspiciunii multimilor. Cei pe care esti obligat sa-i minti nu trebuie preveniti.

Din cauza nemernicilor si a prostilor, spunea Iisus discipolilor sai, ”Nu dati margaritare la porci, pentru ca le vor calca in picioare si se vor ridica impotriva voastra, incercand sa va sfasie.”

Deci cei care doresc sa devina puternici prin operele lor sa nu spuna nimanui niciodata gandul lor cel mai secret.”

Eliphas Levi

Reclame

Încredere

“E o cruzime sa deziluzionezi cand nimic nu mai inlocuieste iluzia, cand dispare mirajul, iar jocurile de artificii lasa loc intunericului.

Mai bine sa crezi in absurditati decat sa  nu crezi in nimic, mai bine sa fii un inselat decat un cadavru. Dar intelepciunea se intemeiaza pe stiinta solida si pe o credinta care exclude indoiala. Indoiala este, intr-adevar, bajbaiala ignorantei. Inteleptul stie anumite lucruri; ceea ce stie il conduce prin presupunerea unor lucruri pe care nu le stie. Aceasta supozitie nu este altceva decat credinta care nu poseda mai putina certitudine decat stiinta cand obiectul ei sunt ipotezele necesare si cand nu incearca indrazneata sa defineasca ceea ce nu poate fi definit.

Un om adevarat intelege miracolele fara sa li se supuna. El crede in adevar fara tunete si trompete, nu are nevoie pentru a se gandi la Dumnezeu de o masa de piatra, de o arca sau de vitelul de aur, nu are nici macar nevoie sa simta ca trebuie sa fie drept, cand i se vorbeste  de un mare rasplatitor sau de un etern razbunator. El este avizat prin constiinta si ratiunea sa . Daca i se spune ca, sub amenintarea unui mare chin, trebuie sa admita  ca trei fac unul, ca un om sau o bucata de paine este Dumnezeu, el stie perfect la ce trebuie sa se astepte in privinta amenintarii si se fereste sa ia in deradere misterul inainte de a-i studia originea  si de a-i cunoaste dimensiunea. Ignoranta care neaga  i se pare la fel de hazardata ca si ignoranta care o afirma; dar nu se mira niciodata de nimic si cand este vorba de chestiuni obscure, nu emite judecati pripite.

Pentru a scapa de fascinatia lucrurilor, trebuie sa le cunosti avantajele si farmecele.

Sa urmam invatatura lui Homer; Ulysse nu refuza sa asculte cantecele sirenelor; ia numai masurile cele mai eficiente pentru ca placerea sa nu-i intarzie calatoria si sa nu se impotmoleasca in capcane. Rastoarna cupa lui Circe si-o intimideaza cu sabia, dar nu-i refuza mangaierile care i le impune el, dar pe care nu le cumpara si nu le indura. A distruge religia pentru ca exista superstitii periculoase inseamana a suprima vinul din pricina primejdiilor betiei si a refuza placerea dragostei pentru a evita ratacirile si patimile.”

Eliphas Levi

Poezia sare cu ochii închişi în infinit

“Studiați copilul, el este omul care va ieși din mâinile naturii și vedeți care îi sunt dispozițiile spirituale; realitatea îl plictisește, ficțiunea îl exaltă, înțelege totul, în afară de matematică, crede mai degrabă în fabule decât în istorie. Cât infinit cuprinde primul zâmbet al vieții, cât de minunat apare viitorul la începutul existenței când visăm firesc uriași și zâne în mijlocul atâtor miracole. Simâul poetic, cel mai divin simț al omului îi prezintă mai întâi lumea ca pe  un nor al cerului. Acest simț este o dulce nebunie, adesea mai înțeleaptă decât rațiunea, dacă pot vorbi astfel pentru că rațiunea noastră are întotdeauna drept limite barierele pe care știința încearcă lent să le mai retragă, în timp ce poezia sare cu ochii închiși în infinit, aruncând în el toată risipa de stele a visurilor noastre.”

Eliphas Levi

Pe copii îi salvează credinţa

“Pe copii îi salvează credința. Imaginați-vă un copil de șapte ani care ar spune: “Nu vreau să accept nimic din ceea ce nu înțeleg”. Ce l-am mai putea învăța pe acest mic monstru? Acceptă mai întâi totul prin încredințarea maeștrilor tăi, pui de om,  apoi studiază și dacă nu ești prost, vei înțelege.

E nevoie de fabule pentru copii, e nevoie de fabule și ceremonii pentru popor; oamenii în slăbiciunea lor au nevoie de sprijin.”

Eliphas Levi

Nimic nu este supranatural, nici măcar Dumnezeu

Nimic nu este supranatural, nici măcar Dumnezeu, așa ne demonstrează natura. Natura este gândirea și legea Lui; natura este El însuși.

Miracolul divin este natura care se supune rațiunii. Adevăratul miracol al vieții umane este bunul simț, rațiunea răbdatoare și pașnică, înțelepciunea care crede fără să se afle în pericol pentru că se poate îndoi fără amărăciune și mânie, bunăvoință, perseverență care cercetează, studiază și așteaptă.

Nu orice ți se pare că e Dumnezeu e chiar Dumnezeu.

Ceea ce este divin scapă aprecierii omului comun. Frumusețea e întotdeauna simplă, adevărul pare la îndemână și cel drept trece neobservat pentru că nu miră pe nimeni. Ordinea nu este niciodată remarcată; numai dezordinea atrage atenția pentru că e stânjenitoare și țipătoare.”

Eliphas Levi

Iată calea!

“Există oameni care Înţeleg sensul forţei asupra materiei şi spiritului, aceştia se numesc novici. Există oameni care Doresc să-şi folosească forţa în lumea materiei şi spiritului, aceştia se numesc iniţiaţi. Există oameni care Pot influenţa prin har materia şi spiritul, ei se numesc magi. Şi, în sfârşit, există oameni care Nu dezvăluie Tainele puterilor Universului, ci doar pregătesc pe alţii pentru descoperirea lor, aceştia sunt Marii Maeştri. A  ŞTI, A DORI, A PUTEA, A TĂCEA – iată calea ocultă spre Cel Primordial.”

Eliphas Levi

Frumuseţe

“Soarele, răsfrângându-se într-o picătură de apă, poate fi un diamant, poate fi o lume; fericit cel care, după ce picătura de apă s-a uscat, nu crede că soarele s-a stins. Orice frumuseţe care trece nu e decât reflexul fugar al Frumuseţii eterne, obiect unic al iubirii noastre. Aş vrea să am ochi de vultur şi să zbor spre soare; dar dacă soarele vine spre mine, răsfrângându-se într-o picătură de rouă, voi mulţumi naturii, fără să mă întristez când diamantul va dispărea. Vai de uşuratica fiinţă care nu mă mai iubeşte, pentru setea idealului din inima ei şi eu am fost ca o picatură de apă, trebuie s-o acuz şi s-o blestem pentru că în ochii ei am devenit o lacrimă tulburată în care nu se mai vede soarele?”

Eliphas Levi – “Marele arcan sau Ocultismul relevat”