Ador melodia asta!

Anunțuri

hai sa dansam!

Tango dance to Leonard Cohen

“Am oare dreptul sa te caut cu mintea mea prafuita, plina de maculatura a vreo cinci mii de carti?” Leonard Cohen

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, pe altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Magda Isanos – “Eu nu regret”

Frumoşii învinşi

“Imi amintesc de o noapte cu F., cand acesta conducea pe soseaua spre Ottawa, unde trebuia sa tina a doua zi prima sa cuvantare in Parlament. Nu era luna. Lumina farurilor se revarsa peste stalpii albi ca un lichid corector perfect, iar in urma noastra lasam un proiect gol infatisand drumuri si campuri disparate. Accelerase la optzeci de mile pe ora. Medalia St. Christopher prinsa deasupra parbrizului descria o mica orbita datorata unei curbe stranse.

-Mai usor, F.

-E noaptea mea! Noaptea mea!

-Da, F., asa-i. Ai reusit in cele din urma: esti parlamentar.

-Am intrat in lumea barbatilor.

-F., bag-o la loc. Ajunge.

-Sa n-o bagi niciodata la loc cand se face asa.

-Dumnezeule! Nu ti-am vazut-o niciodata asa de mare! Ce se intanpla in mintea ta? La ce te gandesti? Te rog, invata-ma cum sa fac si eu! Pot sa ti-o iau in mana?

-Nu! Asta-i intre mine si Dumnezeu.

-Hai sa oprim masina. F., te iubesc, iti ador forta. Invata-ma totul.

-Taci din gura. In bord e un tub cu crema de plaja. Deschide bordul apasand butonul cu degetul mare. Cauta printre harti, manusi si sfori si scoate tubul. Desurubeaza-i capacul si stoarce-mi in palma cativa centimetri de  crema.

-Asa, F.?

-Daa.

-Nu inchide ochii, F. Vrei sa conduc eu?

O, ce mai stalp alunecos masa el acolo! As fi putut vorbi la fel de bine cu peisajul absent pe care-l aruncam in urma noastra, ferme si reclame de benzinarii sarind ca niste scantei de o parte si de alta a aripilor masinii in timp ce despicam linia alba cu nouazeci la ora, cu viteza unui aparat de sudura cu acetilena. Mana lui dreapta sub volan, indemnand, indemnand, F. parand sa traga in portul intunecat din departare ca un docher meditativ. Ce par frumos ii iesea din chiloti! Butonul de la camasa ii sclipea in lumina lanternei de bord, pe care o aprinsesem pentru a vedea mai bine aceasta delicioasa operatiune. In timp ce pumnul i se misca tot mai repede, acul kilometrajului atingea nouazeci si opt. Cat de sfasiat eram intre teama intre propria-mi siguranta si dorinta de a-mi baga capul intre genunchii lui si bord! Huisss! Trecu pe langa noi o livada. Un semn cu Strada Principala se aprinse in lumina farurilor… il lasaram in urma, facut scrum. Imi doream ca incretiturile marunte ale scrotului sau incordat sa mi se agate de buzele crapate. F. isi inchise deodata ochii de parca i-ar fi intrat zeama de lamaie in ei. Apuca strans drugul palid si alunecos si incepu sa si-o frece nebuneste. Ma temeam pentru organ, ma temeam si il doream in acelasi timp, tare si stralucitor cum era, aerodinamic ca o sculptura de Brancusi, cu umflatura capului rosie si fierbinte ca o casca de pompier atomic. As fi vrut ca o limba de furnicar sa sfichiuiasca perla umeda pe care F. o observa si, cu o miscare violenta si fericita, o ingloba in lubrefierea generala. Nu mi-am mai putut suporta singuratatea. Mi-am smuls nasturii pantalonilor mei europeni demodati in nebunia mea de a ma atinge ca un iubit. Eram o mana de sange. Zuum! O parcare se aprinsese si se stinse. Am simtit caldura prin manusile de piele pe care nu avusesem timp sa le scot. Insecte kamikaze se striveau de parbriz. Imi tineam viata in maini, toate mesajele pe care doream sa le trimit Zodiacului se adunau pentru a-si incepe calatoria, in timp ce gemeam sub presiunea intolerabila a placerii. F. tipa bolborosind si improsca saliva in toate directiile.

-Intoarce-ti fata spre mine, intoarce-ti fata spre mine, suge lumina! tipa F. (daca-mi amintesc corect sunetele).

Astfel existaram noi in ochiul cuiva timp de o secunda: doi barbati intr-un proiectil suierator de otel tintind spre Ottawa, orbiti de un extaz mecanic ascendent, vechiul pamant indian ingropat in funigine in urma noastra, doua pule tumefiate tintind spre eternitate, doua capsule despuiate, pline de gaz lacrimogen singuratic menit sa opreasca razmerita din creierele noastre, doua sule aprige separate ca garguiele pe doua colturi diferite ale unui turn, doua acadele sacrificiale (portocalii in lumina lampii de bord) oferite soselei sfasiate.

-Aiaiaiaiai! striga F. de pe culmea lui

-Slof tlif, sunara gheizerele sale de sperma lovind bordul ( desigur, sunetul somonilor inotand in amonte si lovindu-se cu capetele de stancile subacvatice).

Cat despre mine, stiam ca inca un zvacnet al mainii avea sa ma elibereze – pluteam in pragul orgasmului ca un parasutist in fata usii suieratoare a avionului -, dar dintr-o data m-am intristat… dintr-o data m-a parasit dorinta… dintr-o data am fost mai treaz ( o fractiune de secunda) decat am fost vreodata…

-Zidul!

Zidul ocupa intregul parbriz, mai intai ca o parere, apoi deodata clar, ca si cand un specialist ar fi focalizat microscopul, cu fiecare imperfectiune a betonului tridimensional – limpede! precis! – un film cu epiderma lunii, rulat la viteza marita -, apoi parbrizul deveni din nou neclar in momentul in care zidul se izbi de sticla farurilor… am vazut butonul camasii lui F. atingand marginea volanului ca o plansa de surf…

– Iubitule! Ahhhhffffuuuui…

– Prrrruuup, facu zidul.

Am strapuns peretele pentru ca era dintr-o bucata imensa de matase vopsita. Masina o lua saltand peste un camp gol, cu panza sfasiata agatata de emblema de crom de pe capota Mercedesului. Farurile ramase intregi luminara un chiosc parasit de hot-dog chiar in momentul cand F. apasa frana. Pe tejgheaua de lemn am vazut o sticla goala cu un capac perforat. Am privit-o fara expresie.

-Ai ejaculat? intreba F.

Pula imi atarna afara din slit ca o bucata de sfoara.

-Pacat, spuse F.

Am inceput sa tremur.

-Ai ratat un orgasm trasnet.”

“Frumoşii învinşi” – Leonard Cohen

Want to walk with me a while?

Love you, man!

“Unii oameni îşi cară pe umeri îngerul anemic. Îngerul trebuie hrănit.”

“Da. Merg pe stradă, ascult Cohen şi văd îngeri anemici, îngeri muribunzi, îngeri cu aripile frânte, atârnând şi ştergând praful bulevardelor, îngeri trişti, gri şi în suferinţă.

Uneori beau câte un whisky cu îngerul meu.

Aseară m-am simţit în… gol. Singură, mică, neputincioasă, inutilă şi părăsită. Cât o fi suferit îngerul meu. Ce jignire… ce uitare.

Şi de câte ori, când mă simt singură, uit de el.

Se uită stingher şi trist la mine, măsurându-mi prostia în secunde de eternitate. ÎŞi dă ochii peste cap, ţintind înspre Domnul, şi şopteste exasperat: De ce, doamne, mi-a fost dat tocmai mie să fiu îngerul unui astfel de suflet prost, nerecunoscător şi anost?

Asta e. Destin trist de înger nefericit… o avea şi el de ispăşit dacă s-a căpătuit cu mine…”

Oana Pellea – „Jurnal”