Să stăm, ca unul singur, de vorbă amândoi /Şi să săpăm în urmă, până vom da de noi

Creion… – Tatiana

Să stăm cândva de vorba, iubita mea, în doi,
Să cheltuim o noapte pe tot ce suntem noi,
Să ne apuce ziua, ca un frison târziu,
Tu să găteşti cafeaua, eu un bătrân rachiu.
Să tremurăm pe-aproape, la geam, eventual,
Suflarea de miresme a unui blând caval,
Tu să-mi adunci aminte, de el, eu să mă mir
Ca de un vin bezmetic, uitat într-un potir

Să ardă, pe-ndelete, în soba pentru gaz
Cărbunii, economic, din tot ce-a mai rămas.
Să fie cald în casă şi rânduială-n lucruri,
Să fim, întâia dată, noi, singuri, să te bucuri.
De noaptea care trece, de ziua care vine.
Atât cât se mai poate, cât ni se mai cuvine,
Să stăm, ca unul singur, de vorbă amândoi
Şi să săpăm în urmă, până vom da de noi.

Interpretare: Partaj (Tatiana Stepa, Magda Puskas)
Versuri: Ion Brad

Anunțuri

Se-mbracă-n demnitate amărăciunea

Teamă mi-e

„Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa.”

Ce departe eşti…

„… oricum ar fi, tu sună. dacă vezi că nu răspund înseamnă că sunt pe afară.
afară din mine.”

Pietre

“Totul e trecător”, ce regretabilă vorbă! Fireşte că e trecător, dar întrebarea e cum trece: cu o împlinire sau fără?

Constantin Noica – “Carte de înţelepciune”

Spune-mi ceva!