Prânz delicios şi luminat

Pranz delicios si luminat!

 „Toţi dintre noi au… tot timpul din lume. Acei ani, acele săptămâni, ore, sunt firele de nisip din clepsidră ce curg cu repeziciune. Să le lăsăm să ne scape printre degete ar fi o tragică risipă. Să le folosim până la ultimul grăunte, făcând fiecare moment să conteze, înseamnă începutul înţelepciunii.”

Eleanor Roosevelt din „Înveţi trăind”

Momente de extaz

zapada

“Momentele de extaz pe care le trăim – prin joc, arta ori sex – nu sunt excepţii, accidente, ci gustul vieţii înseşi… Extazul este idee, este scop care poate veni în oricare din zile. Acele momente în care trupul denotă fermitate, când inima este curată şi mintea clară, când suntem una cu sufletul nostru şi plini de energia vieţii, sunt dreptul nostru prin naştere. Nu poate fi chiar greu să te opreşti o clipă, să te răsfeţi mirându-te că eşti. Copiii fac asta tot timpul. Este un dar al naturii umane care ar trebui să fie inima vieţii noastre.”

Gabrielle Roth

Mărţişor

bratara

“Mi-am legat încheietura mâinii într-o brăţară aurie, delicată, în formă de şarpe, de la Tiffany, ca să îmi amintesc mereu de cele mai frumoase zile din viaţa mea, de setea nebună de a-mi inventa singură stilul de viaţă, credinţele, păcatele.”

Jurnalul unei amante

Lequel de nous

Lequel de toi, lequel de moi aura eu tort ?
Lequel de nous dira „je t’aime” encore ?
Lequel saura lire les mots doux dans d’autres yeux ?
Lequel passera le bout de ses doigts dans des cheveux ?

Et lequel de moi, lequel de toi dira d’abord
Que ça vaut peu, que ça vaut plus, qu’on s’aime encore ?
Lequel passera du côté noir, du côté froid
Du côté où l’un de nous deux ne sera pas ?

Tu pourras dire, sans qu’on te croie
Puisque l’amour c’est fou
Qu’on paie jamais ce que l’on doit
En marchant à genoux
Tu pourras dire n’importe quoi
Puisque l’amour c’est tout
Ce qu’il reste entre toi et moi
Ca nous suivra partout

Lequel de toi, lequel de moi aura l’envie
De tout laisser, de tout quitter, comme si
Il y avait toujours mieux ailleurs, un autre monde meilleur
Une autre vie où tu ne seras pas aussi

Et lequel de toi, lequel de moi dira je t’aime ?
Sans rien en échange, rien qui dérange, comme un poème
Un mot d’amour dans les orages de toute une vie à deux
Un mot qui change les sauvages en amoureux

Tu pourras dire, sans qu’on te croie
Puisque l’amour c’est fou
Qu’on paie jamais ce que l’on doit
En marchant à genoux
Et même écrire n’importe quoi
Puisque l’amour c’est tout
Ce qu’il reste entre toi et moi
Ca nous suivra partout

Tu pourras dire, sans qu’on te croie
Puisque l’amour c’est fou
Qu’on paie jamais ce que l’on doit
En marchant à genoux
Et même écrire n’importe quoi
Puisque l’amour c’est tout
Ce qu’il reste entre toi et moi
Qui nous suivra partout

Lequel de toi, lequel de moi dira je t’aime ?
Sans rien en échange, rien qui dérange, comme un poème
Un mot d’amour dans les orages de toute une vie à deux
Un mot qui change les sauvages en amoureux

Optimism

optimism

„Nu vă îndreptaţi eforturile asupra celuilalt, îndreptaţi-vă eforturile spre gândirile voastre despre acea persoană.”

„Oameni care voiau „să schimbe lumea” dar care nu ajunseră nicăieri. Au vrut să-i facă pe toţi ceilalţi să se schimbe, dar nu şi pe ei înşişi.”

„Cadranul banilor”

o iluzie de viaţă

iluzie

“Când toate idealurile curente, moral, estetic, religos, social etc. …, nu mai pot direcţiona viaţa şi nu-i pot determina o finalitate, atunci cum se mai poate menţine viaţa spre a nu deveni neant? Numai printr-o legare de absurd, prin iubirea inutilului absolut, adică a ceva care nu poate lua o consistenţă, dar care, prin ficţiunea lui, poate să stimuleze o iluzie de viaţa.”

Emil Cioran – “Pe culmile disperării”

Coroniţă de ciulini

ciulini

 

„Iuda renaşte cu fiecare individ răstignit pe o abstracţie. Eşti vinovat prin simpla distribuţie a unui concept în tine, în toţi, în fiecare în parte, eşti vinovat în stilul participaţiei platoniciene, eşti ontologic vinovat, atârnând, ca exemplar, de majestatea Ideii care te ţine în braţe şi nu te mai slãbeste din stransoarea ei. Şi eşti a priori condamnat, în numele aceluiaşi general care s-a cuibărit în tine şi care ţi-a ştampilat fiinţa din adânc.

Pornirea firească de a fi – întotdeauna la momentul potrivit – „fiinţa pe dos”, insul în răspăr, care rupe ritmul turmei şi refuză tropăitul univoc în direcţii prestabilite, care face doar ca el şi de obicei împotriva bătăii vântului, a „spiritului vremii” şi a calculului cu istoria.”

Gabriel Liiceanu – “ Declaraţie de iubire”