…ploaia şterge paşii tăi …

Ploaia, buruiană deasă,

vrea pământ de cer să ţeasă,

şi pe vechi şi-atâtea căi

ploaia şterge paşii tăi …

 

Pe unde-am iubit odată

creşte buruiana beată,

părul tău se stinge-n ploi,

nu mai ştim nici noi de noi,

 

şi ca ploaie, şi ca vânt,

ne tot pierdem în pământ …

 

Din volumul „Stelele aşteaptă pământul”, 1961

Mihu Dragomir – „Ploaie”

Anunțuri

Poarta-n ruina –

singur vantul napraznic

o mai deschide.

“Intelegea orice, parca era o salcie care se lasa vantului.”

“Sunt atatia oameni care gandesc si viseaza, si n-ajung totusi niciodata la Dumnezeu sau ideea lui. O tristete care nu inchide in sine necesitatea mangaierii nu va realiza experienta religioasa niciodata.”

Mi-e frig in camasa asta

De litere

Prin care intra usor

Toate intemperiile.

 

Vantul prin a,

Lupii prin b,

Iarna prin c,

Si eu incerc sa-mi apar macar inima

Cu un titlu mai gros,

Dar ma ingheata frigul care intra

Prin toate literele.

 

Mi-e urat in camasa asta

De litere

Prin care intra usor

Respiratia si bataile inimii.

 

Prin a,

Prin b,

Prin c,

Alfabetul este plin de mine

Pentru o clipa.

Fabula disputei

Zise vântul către mare:

– Eşti sărată,

Mi se pare.”

 

Spuse marea către vânt:

– Nestatornic,

N-ai cuvânt.”

 

Zise vântul:

 „- Ai rechini”.

Spuse marea:

„- Şi-alte vini?”

 

„Zise”, „spuse”, „vântul”, „marea”…

Te apucă disperarea

Cu disputa lor,

Sterilă,

Puerilă,

Inutilă…

 

Vi se pare că

 

MORALA

 

Este cam anemică?

Va răspund că e cum este

În orice polemică.

Un oftat

“Eu sunt pin

Si-am inceput

Cu toate acele mele

Sa cos din vant

Un oftat.”

Ştii tu (cum e?)

Ştii tu când pământul

tăcerile-şi sună

şi clipa când vântul

se face furtună?

Ştii tu când în zboru-i

o pasăre piere

şi clipa când dorul

se face durere?