Tăcerea unei priviri

„Cele mai frumoase cuvinte de dragoste se spun în tăcerea unei priviri.” 

Leonardo da Vinci

imbratisare

gata, desteptarea!

azi fara cafea… doar cu vaccin.

“Ochiul vazator mi se deschisese acolo, in adancul pamantului, in infernul celor mai josnice instincte, al pieirii si putrefactiei de care apartineam conform gradului meu, al carui supus neputincios eram. Sarisem in oceanul fara fund al unor legitati transcedentale, in mijlocul unor incercari primejdioase, fara sa am capacitatea de a ma dirija, fara a fi cunoscut simbolurile ce semnalau capcane infernale ce ma asteptau.”

“Imi dadeam seama ca apartineam de fapt gloatei fiintelor efemere, lipsite de forta, carora li se luase vederea din mila, a caror constitutie este neputincioasa, aidoma embrionilor ocrotiti de trupul matern si care erau inca insuficient de dezvoltati pentru o existenta independenta. Renuntasem la evolutia care ar fi putut sa-mi daruiasca organe spirituale potrivite sa ma pregateasca de marea transfigurare. Iesisem din Ordine, din albia necesitatii care isi obliga supusii sa peregrineze printr-o inaintare uniforma, trecandu-i prin etapele de erodare si de suferinta ale timpului, dar ocrotindu-i in acelasi timp – si navalisem intr-o alta forma de existenta, fara a avea pregatirea ceruta.”

Maria Szepes – “Leul Rosu”

Ca să pot să mă pierd

 

Sunt mai aproape de moarte acum

Nemărginirea ei o simt cum mă strânge.

Ochiul ei roşu de poftă

Mă roagă.

 

Vreau s-o amân

Precum am amânat să citesc o carte,

Să scriu o scrisoare,

Să merg la poalele muntelui

Şi să nu-l urc, cum niciodată

Nu l-am urcat,

S-arunc din palma străinului orb

Daruri de liberă trecere

 

Ori să-mi alung toate aceste neîmpliniri

De ultimă oră

Ca să pot să mă pierd.

Din volumul “Cântec înainte de cină”, Editura Cartea Românească, 1985

Eugenia Miulescu – „Ochiul roşu”

 

“Am înţeles că înţeleptul nu se poate ascunde cu succes decât în bastionul nebuniei.”

„- Dar cei veritabili?…  unde sunt cei veritabili?!, am întrebat eu avid.

– Nicăieri, băiete. Nu-i poţi vedea. Se ascund. Ştiu ei de ce. Peste tot îmbracă formele şi culorile mediului. Se amestecă în mulţime. Se prefac.”

Maria Szepes – “Leul Roşu”

Plumb uman/aur uman

 

„Eram captiva de destinul tragic al acestor experimentatori, nevoiti sa lucreze pe ascuns. Si ei erau gresit intelesi de seniorii avizi de bani si de putere, la fel ca oricare dintre marile intelecte de pe scena insangerata a istoriei. Adevaratii “initiati’ ai “alchimiei mentale” nu s-au straduit nicicand “sa fabrice aur”, ci nazuiau sa-si transfigureze propria fiinta din “plumb uman in aur uman”. Ei se straduiau sa dea nastere in sufletul, in spiritul lor, “Pietrei Filozofale”, adevaratul Elixir al Nemuririi.”

Maria Szepes – “Leul Rosu”

 

„Aveţi certitudini despre care credeţi că sunt imposibil de demontat ?”

http://jessyarra.blogspot.com/2010/05/thibault-damour-profesor-la-institutul.html

“- În ce constă alchimia?

– Îmi cereți să traduc în limbaj obișnuit concepte pentru care limbajul obișnuit nu e suficient. În mod sigur știți că în știința oficială ce este în plin progres, rolul observatorului devine din ce în ce mai important. Relativitatea, principiul incertitudinii, va arăta în ce măsură intervine astăzi observatorul în fenomene. Iată care este secretul alchimiei: exista un mijloc de manipulare a materiei și energiei astfel încât să se producă ceea ce oamenii de știință contemporani ar numi un câmp de forțe care acționează asupra observatorului și-l pune într-o situație privilegiată față de univers. Din acest punct privilegiat, el are acces la realități pe care spațiul și timpul, materia și energia, ni le ascund de obicei. Este ceea ce numim Marea Operă.

– Dar Piatra Filozofală? Fabricarea aurului?

– Acestea sunt doar aplicații, cazuri particulare. Esențialul nu-l reprezintă transmutația metalelor, ci experimentul însuși. Este un secret vechi pe care-l regăsesc mai mulți oameni în fiecare secol.

– Și ce se întâmplă cu ei atunci?

– Poate că voi ști într-o bună zi.”

Jacques Sadoul – „Comoara alchimiștilor”