Nu stiu

Nu ştiu pentru cine adun

Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.

Trebuie ceva adânc şi puternic să spun

Înainte de a intra în cripta veciei.

 

Trebuie să moi pana în inima mea,

Să scriu despre toamna din gândurile mele,

Să apuc de sfoara ei de raze o stea

Şi s-o atârn la cercevele.

 

Trebuie despre oameni şi lume să cânt,

Cât mai e vreme…

Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,

Să-l fac să învie-n poeme.

“Prin cuvant se transmite energie.”

”Cartile mele sunt ca apa. Cartile marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toata lumea bea apa.”

„de ce tac doua persoane care se iubesc, atunci cand se intalnesc?”

Iubirea arde (dizolva) cuvintele?

„Sa va fereasca Dumnezeu sa nu va regasiti in tacere……. Taci si spui nu-i mutenie, nu este infirmitate fiziologica, este atitudine, este limbaj.”

Dan Puric – „Cine suntem” 

“Te pierd din clipa in clipa, dragostea mea, numai ca sa te regasesc.”

Mai trec prin gară uneori

alerg cu disperare către poarta trei

şi iau bilet la trenul anunţat în zori

deşi nu pleacă niciodată nicăieri

şi-n gară sunt doar două linii.

Mai sper în veşnicie uneori

din calea arşiţei neînduplecate

strâng frunze verzi şi desuete flori

le-aşez pe file reci de cărţi

şi le presez gentil c-un disc de ambră

dând sensuri noi cuvintelor deja uscate.

Mai simt că sunt vie uneori

când umbra trenului amuşinează-n nori

când frunze imprudente mă grăbesc

încremenită-n loc inspir parfum de clipă

şi vânturi furioase mă plesnesc

că nu-ndrăznesc să calc nici pe-o furnică.

Despre pacat

 

“In limba latina cuvantul pacat are doua semnificatii: una este “ratarea tintei”. Cealalta este inca si mai frumoasa: ”in afara”. Pacatul inseamna sa fii “in afara”, in afara fiintei, virtutea inseamna sa fii in interiorul ei.”

Coplesita

“Cuvintele, bietele, insiruite aici nu reprezinta decat adevarul meu. Atat. Ele nu au nicio pretentie, de nimic. Au doar smerenie. Ele recunosc doar ca ele si cu mine nu stim nimic. Nu stiu nimic, dar caut sa inteleg.

Totul este o experienta personala. Fiecare cu ce are, spune domnul Shakespeare.”

Deopotriva un maestru al tacerii si un maestru al cuvintelor

“Nu veti mai gasi pe altcineva care sa exprime atat de frumos tacerea in cuvinte. Sosan a fost un adevarat maestru – deopotriva un maestru al tacerii si un maestru al cuvintelor. A reusit sa imbrace in cuvinte tacerea profunda a experientei sale directe.”

Comunicarea tacuta

„Este intotdeauna prezenta. In timp ce va vorbesc, totodata va si “sunt”. Vorbirea reprezinta stabilirea unei relatii cu voi prin intermediul intelectului, iar faptul ca sunt reprezinta stabilirea relatiei cu voi prin prisma totalitatii mele. In timp ce ma ascultati, daca ma ascultati cu adevarat, atunci nu mai e vorba doar de o ascultare a cuvintelor. Ascultandu-ma, mintea vi se opreste in loc. Ascultandu-ma, nu mai ganditi. Cand nu mai ganditi, sunteti deschisi. Iar cand nu mai ganditi si mintea nu mai functioneaza, incepeti sa simtiti. Atunci va pot covarsi, atunci ma pot indrepta catre voi si va pot umple. Cuvintele au doar rolul de instrumente ajutatoare.

Eu personal nu sunt interesat prea mult de cuvinte. Dar trebuie sa vorbesc, fiindca sentimentul meu e ca atunci cand va vorbesc, voi deveniti tacuti. Daca nu va vorbesc, atunci vorbiti voi in interiorul vostru si astfel nu sunteti tacuti. Daca ati fi tacuti fara ca eu sa vorbesc, atunci n-ar mai fi nevoie sa o fac. Astept momentul acela in care veti putea sta langa mine, veti sta alaturi de mine, fara sa ganditi. Atunci nu va mai fi nevoie sa vorbesc – fiindca vorbirea este doar ceva partial. Atunci voi putea  veni la voi in totalitatea mea, direct, fara sa fie nevoie de niciun fel de cuvinte mijlocitoare.

Dar daca va spun sa stati in tacere langa mine, nu veti putea sa stati astfel. Veti continua sa sporovaiti, veti continua sa vorbiti inauntrul vostru. Vorbaria interioara va continua. Pentru a-i pune capat trebuie sa va vorbesc eu, astfel ca in timp ce eu vorbesc, voi sa fiti captivati. Vorbitul meu e exact asemenea unei jucarii oferite unui copil. Acesta se duce si se joaca cu jucaria si devine tacut, absorbit. Va dau cuvintele mele in chip de jucarii. Voi va jucati cu ele si, in timp ce va jucati, sunteti atat de absorbiti incat deveniti tacuti. Oricand are loc tacerea, eu pot curge in voi.

Cuvintele pot sa fie frumoase, dar ele nu pot niciodata sa fie adevarate. Frumusetea este o valoare estetica. Te poti bucura de ea asa cum te bucuri de o pictura frumoasa, dar nu se va intampla ceva prea insemnat in urma bucuriei acesteia. Nu e nimic rau in privinta ei. Dar cuvintele nu sunt niciodata adevarate – ele nu pot fi, prin insasi natura lor. Adevarul poate fi comunicat doar in tacere. Dar acesta este paradoxul: cei care au insistat asupra faptului ca adevarul poate fi comunicat doar in tacere au folosit cu totii cuvinte. E pacat, dar nu se poate face nimic in privinta asta. Trebuie sa se recurga la cuvinte pentru ca voi sa deveniti tacuti. In timp ce ma ascultati pe mine, voi deveniti tacuti. Tacerea aceea e semnificativa, tacerea aceea va va oferi strafulgerari ale adevarului.

Chiar daca aveti strafulgerari ale adevarului prin intermediul cuvintelor mele, strafulgerarea respectiva vine de fapt prin tacerea voastra, nu prin cuvintele mele. Chiar daca simtiti cu absoluta certitudine ca tot ceea ce spun este adevarat, sentimentul acela de certitudine absoluta vine prin tacerea voastra, nu prin cuvintele mele. Ori de cate ori sunteti tacuti, adevarul este prezent. Ori de cate ori sporovaiti inauntrul vostru, cand vorbaria fara rost continua, va scapa adevarul care e intotdeauna prezent.

Tacerea nu cunoaste granite. In tacere are loc iubirea. In tacere se produce tot ceea ce e semnificativ. Dar aducerea tacerii reprezinta o problema, e treaba laborioasa.

Asadar pe mine nu ma intereseaza prea mult ce va spun. Ma interseaza ceea ce se intampla cu voi in timp ce eu va spun ceva, orice – x, y, z. Uneori ma contrazic. Azi spun ceva, maine am sa spun altceva, fiindca nu ceea ce spun conteaza. Vorbirea mea este asemenea poeziei. Eu nu sunt un filozof. Se poate sa fiu poet, dar filozof nu sunt. Maine am sa spun altceva, poimane altceva. Nu asta conteaza. Spusele mele se pot contrazice, dar eu nu sunt contradictoriu – fiindca azi spun ceva si voi deveniti tacuti; maine spun ceva total contradictoriu si voi deveniti tacuti; poimaine iar spun ceva absolut contradictoriu – tot ceea ce am spus contrazice spusele de acum – dar voi deveniti tacuti.

Tacerea voastra este consecventa mea. Sunt consecvent, constant consecvent – ma contrazic la suprafata, dar curentul interior ramane acelasi.

Si retineti, daca va spun acelasi lucru in fiecare zi nu veti fi tacuti. Va veti plictisi si va incepe vorbaria launtrica. Daca as spune mereu acelasi lucru, acesta s-ar invechi. Cand se invecheste nu mai aveti nevoie sa-l ascultati sau chiar fara sa ascultati stiti ce spun, asa ca va puteti continua sporovaiala interioara. Trebuie sa fiu inventiv cand spun diverse lucruri, sa va sochez uneori. Dar o consecventa launtrica ramane: aceea ca dau nastere in voi tacerii – fiindca atunci pot fi cu voi, iar voi puteti fi cu mine. Iubirea, adevarul pot inflori acolo.

De cate ori exista tacere, adevarul infloreste.

Adevarul este o inflorire a tacerii.”

„Cine ne desparte”?

Cuvantul „noi”.

Pentru dumneavoastra, domnilor!

Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum calugarul ivirile sfinte
dar atentie, principesa de stal,
ia aminte

nu-mi cere supunere oarba si nici
nu-ti fa giuvaier la dest inainte
nici-un ham n-a-ncaput pe crestetul meu
ia aminte

tu, care gemi in fierbinti zvarcoliri
si-apoi blanda ramai, nefiresc de cuminte
iti apartin ca vreau eu,
ia aminte

un miliard de comori am in inima mea
„la inceput a fost cuvantul”-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot sa-ti daruiesc cea mai inalta statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertatii mele
ia aminte!