Cãdere în poezie

Mă străduiam să cad. Nu se putea.

Peste tot poezia îmi întindea

plasa ei sclipitoare.

Încercam să mă zdrobesc.

Nu reuşeam nicicum.

Piciorul nu nimerea pe pietre,

ci pe fructe pline de sucuri antice,

adânci. Pretutindeni palmieri visători,

încărcaţi de nuci grele,

care deschid ochii şi consimt deodată

să-şi dea viaţa-n cuvânt. Şi poetul,

copilul comic, neîndemânatic, nestăpânit,

alunecând mereu în bălţi

transformate pe dată în aur.

Simona Grazia Dima

Micul Prinţ

Elogiul candorii

Ştiu să întreb
Despre miei, despre flori.
Odată-ntr-o pădure
Am sărutat un izvor.

Ştiu ce uimită-i
Culoarea albastră.
Am o grădină
Şi o fereastră.

Mai am şi o carte
Foarte subţire
În care nu-ncape
Decât o iubire.

Pot să-mi iau locul
Lângă tine, pe stea ?

– Da, spuse prinţul
Eşti prietena mea.

Nina Cassian

RelaXXX!

:)

„Agaţă-te de visuri, căci dacă acestea mor, viaţa e o pasăre cu aripile frânte. „

Langston Hugues

Magazinul meu de vise

Ador melodia asta!

Aripi, Rădăcini şi Motive

Cadouri pentru Tine, azi!

 

Sus

Pe-un pisc.

Sus. Numai noi doi.

Aşa: când sunt cu tine

mă simt nespus de-aproape

de cer.

Aşa de-aproape,

de-mi pare că de ţi-aş striga

în zare – numele –

i-aş auzi ecoul

răsfrânt de bolta cerului.

Numai noi doi.

Sus.

          Lucian Blaga

La sfârşit sunt doar douã personaje: unul orizontal, unul vertical

 

 

„Kung fu e un concurs al detaliilor.

Dacã stric ceva

Te declar învingãtor.”

THE GRANDMASTER

Je t’aime